| Cuvintul ultim al lui Mallarme, termenul, in dubla acceptiune, al destinului sau biobibliografic, propriu-i (in)concludent, pare sa fie urmatorul enunt cu aer aforistic, prin care se incheie poemul alear: . E o sentinta ce s-ar zice ca dezminte marele-i gind irealizabil, nu, insa, si elucubrant, al dezaleatorizarii unei literaturi sustrase, in fine, , adica : hazardurilor inspiratiei inguvernabile, pasive, facile, tulburi si suspecte, pe scurt: dezordinii browniene a unui univers probabilistic. Enuntul, sub aspect prozodic, aduce a decasilab (metru nefamiliar lui Mallarme, adept, cu unele exceptii, al versului alexandrin, alias , care e dodecasilabic, de unde si asemuirea-i cu -ul duodecimal), fiind montabil, la rigoare, in satonul valerianului Cimeticre marin: ! Schimbind ceea ce trebuie schimbat, aforismul, quasi-anodin, e echivalabil cu, sa zicem, acela al lui Eminescu, din Imparat si proletar: s.a.m.d. � In plus, el reprezinta una dintre Adica: nici un gind nu are sa aboleasca fortuitul, � intrucit (traduc in continuare) cazualitatea este insusi a priori-ul gindirii noastre. Intr-astfel ca, adaug eu, nu gindul, nu omul, ci (ha)zar(d)ul e, dintotdeauna, in cistig. Fara a fi caligramatic, enuntul pare, de altminteri, sa deseneze acest zar, sa-l reconstituie numeric, el compunindu-se din 7 (= 6 1) termeni, care e cifra fetelor punctate, ca si acelea ale cartii, , plus unitatea ce le subsumeaza, notiunea ce le da o noima, adica hexaedrul ca atare.
|
Manuale
