| „Personajele sint trasate cu un penel abia inmuiat in vopsea, miscarile lor sint vazute ca prin vis, au ceva din viscozitatea onirica. Spuneti-le cum vreti, manechine, fantose, insa actiunile lor dau nastere unor reverberatii puternice in receptorul-narator. Ceea ce vrea Antoaneta Zaharia este chiar ceea ce-i reuseste in paginile Garsonierei: sa puna pe tava parerile ei despre modul in care a vazut lumea pina la o anumita virsta, intr-un interval al inocentei, si sa lase celor din jur un bilet de ramas-bun de la copilul care a fost.” (Bogdan-Alexandru Stanescu) |