| Viata românului e plinã de truisme. Unele se vãd, altele se simt. Despre multe nici nu se vorbeste. Ele pur si simplu existã într-un tabiet national asezat languros între slavã si ocarã. Cartea lui Marius Ghilezan încearcã prin jonctiuni eseistice si glose jurnalistice sã sape la temelia hoþiei, învârtosatã cu soclu si sfinþi publicitari. Românii furã de când se stiu. Mama îsi alintã micutul încã de la nastere cu apelativul: „ce ‘oþ e copilul meuâ€Â. Nimeni nu desfide gãinãria. Fiecare se „descurcã†la locul de muncã. ªi nimeni nu vocifereazã. Cartea Hoþia la români încearcã sã explice, nu sã convingã: de ce baciul vrâncean s-a înþeles cu baciul ungurean sã-l omoare pe cel moldovean? De ce se închinã tinerii la monumentul lui Pintea Viteazul? De unde vine alocuþiunea „a-þi fura cãciulaâ€Â? Ce e un tun, în limbaj antreprenorial? De ce haiducul e un personaj pozitiv? Ce fãceau marii boieri ca sã ajungã pe tron? Cum sã furi un milion ºi sã dai lecþii de cinste pe televizor? Bãnãþeanul, învãþat cu regulile unui imperiu apus, ne oferã o bine-venitã meditaþie despre noi înºine, scrisã alert ºi fãrã crispãri umorale, fãrã pretenþii demiurgice ºi virile îndemnuri la cinste ºi cumpãtare. Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui sã fim. |
Manuale
